Jesus, don’t want me for a sunbeam
Sunbeams are never made like me
Don’t expect me to cry,
For all the reasons you had to die..Rutina perfecta formata pe-un fond rectiliniu a fost intrerupta violent. Linistea neagra e inlocuita neasteptat de zgomotele alea atat de dragi mie. Sunete fragile, dar totusi tipatoare. Pixul aluneca pe-acelasi caiet plin de lacrimi, melancolie, durere si melodie, ca mai apoi sa fie vatamata tastatura.
Idolul unei intregi generatii, in mintea mea, in urechea mea, in sufletul meu, zbierand calm, nesigur si distorsionat.. Imi pulseaza raposatul in vene, inducandu-mi starea aia melancolica pe care incep s-o urasc si s-o resping. Astept raza sa vina, sa completeze iluzia, dar printre patru pereti de beton, nu mai apare, biata. Inclin usor capul si il zaresc alaturi, cu aceeasi figura nepasatoare, tragand neobosit din tigara, in aceleasi griuri fade si spalacite. Mi-am obosit mintea incercand sa raspund mereu la aceeasi intrebare retorica, enervanta.
Vocea trista si chitara zgrunturoasa redau aceleasi simtiri si-aceleasi furii.
Lithium. M-am regasit si m-am pierdut de-atatea ori in invalmaseasa asta atat de ciudata. Sa nu ma-ntrebi de ce. I’m so ugly, but that’s ok, ‘cuz so are you.
Chitara zbiara muta iar vocea indura izbucnirile neobosite. Ochii mi-aluneca tot spre el. Sub imaginea omului pe care-l urasc si-l iubesc atat de mult, troneaza scris cu litere albe, curate “Kurt Cobain 1967-1994” Si-aici urmeaza iar enervantele puncte de suspensie…
In locul linistei nude pe care-o asteptam, imi zice ca-i something in the way, prea calm si resemnat. Inchid ochii si-l vad stand pe scaunul neobosit, cu microfonul aproape, cu chitara in mana si cu ochii inchisi.
Rest in peace, blurred star.
And the animals I’ve trapped,
Have all become my pets.
And I’m living off of grass,
And the drippings from the ceiling.
But it’s ok to eat fish,
’Cause they haven’t any feelings.
